sâmbătă, 25 aprilie 2009

Varianta 44 - Rezolvari Variante Romana BAC 2009

. sâmbătă, 25 aprilie 2009

Varianta 44 Lb. Romana rezolvata de ioana87_2005@yahoo.com. via bac.net

1. senină = clară; mişcă = freamătă.
2. Cratima din versul „Deasupra-mi crengi de arbori se întind” are rolul de a pune în evidenţă pronunţarea împreună a două parţi de vorbire diferite. Se păstrează totodată măsura şi ritmul versurilor.
3. Procedează cum vrei, atâta timp cât transferul nu va bate la ochi.
Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate.
4. „mâna ta cea fină” , „umeri de ninsoare”
5. Teme/motive: iubirea, luna, stelele, ramuri.




6. Metafora „flori de umbră mă cuprind” este extrem de sugestivă în redarea ideii de analogie între sentimentele eului liric şi natură. Se creează o atmosferă intimă, de mister, arborii şi florile născând umbre în lumina selenară.
7. Strofa a doua debutează cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană reprezintă, pe de o parte, hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă senzualitatea celei care pierdută în gânduri se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi.
8. Titlul sonetului este reluat în primul vers din primul catren, fixând cadrul: „Stau în cerdacul tău…”. Atmosfera de intimitate este creată de acest cerdac, desemnând un spaţiu intermediar, un ansamblu domestic întrepătruns cu un aer familiar. Multitudinea imaginilor artistice, în mare parte dinamice („vântul mişcă arborii-n grădină”, „ în val de aur părul despletind”, „desfaci visând pieptarul de la sân”, „încet te-ardici”), cât şi figurile de stil ( epitetul „umeri de ninsoare”, personificarea „stele tremură” etc.) contribuie la alcătuirea unui spaţiu intim, feeric, dominat de lumina selenară „ş-alături luna bate trist în geam”) deoarece toate mişcările sunt abia resimţite. Observarea iubitei se face prin intermediul unei ferestre, spaţiu al oglindirii şi al invaziei erotice, fapt ce presupune reveria trăirii. Feminitatea nudă, marmoreană, reflectând razele lunii, urmată apoi de stingerea luminii („Încet te-ardici şi sufli-n lumânare…”) învăluie îndrăgostitul în efectele semiobscurităţii produse de o noapte senină. Vraja este atât erotică, invadând spaţiul sacru al intimităţii, cât şi exterioară, contaminând natura.
9. Sonetul „ Stau în cerdacul tău…” aparţine liricii intime şi dezvăluie o temă romantică. O modalitate de evadare, de data aceasta absolută, specifică romanticilor este reflectată şi aici, prin motivul visului, dar şi prin tema naturii. Avem de-a face cu o natură copleşitoare, asupra căreia domină lumina selenară, un motiv caracteristic curentului romantic. Împletirea acestei teme cu cea a iubirii semnifică ineditul liricii eminesciene, evidenţiată şi în acest sonet. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei, minimalizând luciditatea şi raţiunea este un alt argument în sprijinul apartenenţei acestei poezii la curentul romantic.

Subiectul II-Varianta 44 despre libertate

Afirmaţia lui Mihail Sadoveanu se referă la libertatea de a acţiona conform propriilor principii, făcând abstracţie de ceilalţi, de interes, dar şi de instinct.
Personal, mă declar întru totul de acord cu această idee, considerând că libertatea este o lege a naturii în fiecare dintre noi, un dar pe care fiecare l-a primit la naştere. Avem deci un destin. Avem şi o libertate, un fel propriu, natural de a fi. Libertatea e nemăsurabilă, atâta timp cât o conştientizăm şi încercăm s-o valorificăm.
Sunt însă de părere că important nu este faptul că am primit acest „dar”, ci cum ne folosim de el şi în ce scop. Aici intervine alegerea, ca o componentă de bază a libertăţii. De multe ori de-a lungul vieţii se face simţită prezenţa ezitării în faţa deciziei. Riscul provoacă teamă, inhibă, descumpăneşte. Cum orice alegere poate fi bună ori rea, ea atrage după sine reuşita sau eşecul. Şovăiala face corp comun cu alegerea care stă pe cale să se producă.
Odată depăşite aceste ezitări trebuie să facem alegerea fără a ne lăsa influenţaţi de alţii şi să ne asumăm urmările. Ajungem la reuşită sau la eşec, important e că ne-am exercitat dreptul de libertate în alegerea făcută şi nu în ultimul rând am câştigat experienţă pentru viitor.
În concluzie, omul este liber în faţa limitelor sale, având drept repere propriile-i principii care îi vor servi, sau nu, la împlinirea de sine.

Subiectul III - relaţia incipit şi final într-un roman psihologic, din perioada interbelică, Camil Petrescu – Patul lui Procust

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, „Patul lui Procust”, a reprezentat în literatura noastră un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern.
Adept al autenticităţii, substanţialităţii şi al relativismului, Camil Petrescu realizează în romanul său adevărate „dosare de existenţă”, toate fiind confesiuni, pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectării realităţii în propria conştiinţă.
În acest roman se face saltul la pluriperspectivism, de aceea pentru a nu pulveriza perspectivele, scriitorul se reinventează pe sine în imaginea Autorului, care consemnează notele de subsol explicitând şi legând într-un tot unitar planurile narative ale romanului.
Un alt element novator este renunţarea la cronologie, romanul modern fiind scris conform fluxului memoriei involuntare. Deci, ca modalitate estetică se manifestă aici memoria afectivă care aduce în timpul obiectiv al relatării, întâmplările petrecute în timpul subiectiv al amintirilor.
În acest roman, Camil Petrescu formulează concepţia sa despre menirea scriitorului.
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susţine autenticitatea limbajului, de care aminteam mai sus. El nu refuză corectitudinea limbii, însă preferă exprimarea concisă şi exactă a ideilor, trăirilor, concepţiilor, ca într-un „proces-verbal” .
Perspectiva narativă este relativizată, dar în acelaşi timp subiectivă. Aceleaşi evenimente sunt interpretate diferit de fiecare personaj. Naraţiunea la persoana I cu focalizare internă (viziunea „împreuna cu”) înlocuiesc naratorul omniscient, obiectiv şi naraţiunea la persoana a III-a din romanul tradiţional. Vocea auctorială se face auzită prin „fluxul conştiinţei” naratorilor care se confesează ( Fred, doamna T., Emilia ), dar şi prin ineditele note de subsol.
Primul plan al romanului este constituit aşadar din cele trei scrisori ale doamnei T., prin care este reconstituită o parte din existenţa sa, momentele din viaţa ei fiind redate prin incidente de memorie.
Al doilea plan, jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai întinsă şi complexă parte a romanului, cuprinzând confesiunea tânărului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima către Emilia, precizările lămuritoare ale Emiliei Răchitaru şi notele de subsol ale autorului. Confesiunea lui Fred este rezultatul cererii pe care i-o face prozatorul, cu pretextul de a-i oferi acestuia material pentru un eventual roman, alăturând-o de altfel scrisorilor doamnei T. Astfel, din ambele confesiuni reies două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi pasiuni.
„Epilog I” este o anchetă făcută de Fred, acesta fiind interesat de împrejurările sinuciderii lui George Demetru Ladima.
„Epilog II” este practic relatarea scriitorului referitoare la cauzele pentru care Fred Vasilescu s-a apucat să aştearnă pe hârtie întâmplările legate de destinul nefericitului Ladima. De asemenea, în această parte, autorul se ocupă şi de misterul existenţial al lui Fred Vasilescu. Acesta murise într-un accident de avion, chiar a doua zi după ce predase manuscrisul autorului şi după ce-şi lasă averea prin testament doamnei T.
Tema romanului ilustrează problematica fundamentală a prozei camilpetresciene, drama iubirii şi drama intelectualului împletindu-se într-o manieră unică.
Titlul romanului imaginează societatea ca pe un pat al lui Procust, fiind impus un tipar de existenţă, urmând ca cel ce se abate de la reguli să fie supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă. Astfel, acest roman închide în el două poveşti de dragoste tragice. Una, trăită de Ladima, care trebuie să se coboare la nivelul Emiliei. Alta, a lui Fred, stăpânit, dimpotrivă, de sentimentul că i se cere mai mult decât ar putea da, deci dă impresia de inferioritate in faţa femeii iubite. Cei doi eroi sunt prin urmare victime ale unui pat al lui Procust.
Acţiunea se desfăşoară între anii 1926-1928 şi este localizată în Bucureşti şi Techirghiol.
Din scrisorile redactate de doamna T. aflăm, printre altele, marea ei pasiune pentru un anume X., a cărui identitate o dezvăluie Autorul în notele de subsol. Fred Vasilescu împărtăşeşte şi el, în jurnalul său, povestea iubirii neîmplinite pentru doamna T., pe lângă iubirea nefericitului poet şi gazetar G.D.Ladima pentru vulgara actriţă Emilia Răchitaru. Prin urmare, sunt două poveşti de dragoste care se întâlnesc într-un anume punct. Scena rememorării şi totodată a autoanalizei este patul Emiliei, devenit un supliciu procustian, căci personajul îşi reevaluează propria-i experienţă prin raportare la povestea lui Ladima, ale cărui scrisori le citeşte aici, căpătând revelaţia că acesta îi este frate.
Iubirea este pe rând şi aspiraţie şi dezamăgire, fiecare personaj apărând în ipostaza de enigmă pentru ceilalţi, fiind şi călău şi victimă (Nicolae Manolescu) la un moment dat.
Personajele, precum şi câteva evenimente sunt văzute din mai multe perspective. Astfel, Camil Petrescu schimbă conceptul de personaj, care devine unul construit în urma „reflectării” în conştiinţa celorlalţi, nemaifiind definit de undeva din exterior.
Personajele sunt construite antitetic. În timp ce modelului de feminitate reprezentat de doamna T. i se opune cocota de lux şi actriţa Emilia Răchitaru, lui Fred Vasilescu i se opune G.D. Ladima. În timp ce acesta din urmă o iubeşte obsesiv pe Emilia, aceasta fiind foarte probabil unul dintre motivele sinuciderii lui, Fred dovedeşte tărie de caracter când îşi refuză dreptul la fericire alături de doamna T., căruia i se considera inferior. Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate. Eroii lui Camil Petrescu conţin în structura lor o lume ideala căreia nu-i găsesc corespondent în lumea reală. De aici drama fiecăruia.
Construit ca un puzzle, ce poate fi înţeles pe parcurs, romanul nu suportă explicaţii categorice. Misterele personajelor nu pot fi dezlegate, fiecare luând cu el propria-i poveste dincolo de moarte. Adevărurile nu pot fi limitate, ci se scurg unul în altul şi nu există un adevăr singular care să le cuprindă pe toate celelalte. Până şi autorul renunţă definitiv la aflarea unor eventuale răspunsuri lămuritoare. Astfel, orice interpretare poate fi acceptată în clarificarea situaţiilor.
Între incipitul şi finalul romanului lui Camil Petrescu există o extraordinară asemănare, deşi ideile exprimate aparţin unor naratori diferiţi şi au nuanţe ce pot înşela la prima vedere. În prima sa frază, doamna T. declară că voinţa în aş explica suferinţa provocată de refuzul lui Fred deja îi este slăbită pentru că de multe ori lămuririle sunt zadarnice. Odată efectul resimţit, cauza devine neimportantă. Finalul romanului îi revine autorului. Dintr-o altă perspectivă, acesta, amintindu-şi de o observaţie pe care o făcuse cândva Fred Vasilescu, consideră că la fel cum un afluent urmează legea fluviului la fel multe dintre întrebările ce pot frământa o conştiinţă sunt damnate să rămână fără răspuns. Doamna T. rămâne şi după moartea lui Fred cu aceeaşi incertitudine pe care o notase în scrisorile de început, incertitudine care a şi făcut-o iniţial să se lase convinsă de Autor să scrie. Cu alte cuvinte sunt evenimente, sentimente care sunt menite să rămână nesoluţionate sau pur şi simplu răspunsurile lor sunt găsite când nimeni nu mai are nevoie de ele.
„Patul lui Procust” s-a dovedit a fi o sinteză originală a formulelor estetice moderne, o adevărată încercare pentru cititorul obişnuit cu certitudinile şi claritatea romanului tradiţional.

Alte variante rezolvate la Lb Romana in curand...

0 comentarii:

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteţi un comentariu

 
Namablogkamu is proudly powered by Blogger.com | Template by o-om.com | Distributed by The Valley of Flowers in India of the Fractal Enlightenment